MIOCÉN, -Ă, mioceni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Epoca inferioară a neogenului, caracterizată prin floră și faună apropiate de cele actuale, în care s-au format contururile actuale ale continentelor și principalele lanțuri de munți. 2. Adj. Care aparține miocenului (1), privitor la miocen; miocenic. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. miocène.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MIOCÉN n. Epoca inferioară a neogenului, caracterizată printr-o floră și faună apropiată de cele pe care le cunoaștem astăzi. [Sil. mi-o-] /<fr. miocene
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MIOCÉN s.n. (Geol.) Prima epocă (serie) a neogenului. // adj. Care aparține acestei epoci; miocenic. [Pron. mi-o-. / < fr. miocène, cf. gr. meion – mai puțin, kainos – recent, nou].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MIOCÉN, -Ă adj., s. n. (din) prima epocă a neogenului. (< fr. miocène)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MIOCÉN adj. (GEOL.) miocenic. (Depozite ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
miocén s. n. (sil. mi-o-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink