MIRÁCUL s. n. v. miracol.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MIRÁCUL s.n. v. miracol.
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MIRÁCOL, miracole, s. n. Fenomen supranatural, minune; fapt, fenomen uimitor, extraordinar. [Var.: (înv.) mirácul s. n.] – Din lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MIRÁCOL ~e f. 1) Fenomen ieșit din comun; fapt supranatural; minune. 2) fig. Lucru cu calități extraordinare și imprevizibile, care provoacă admirație; minune. /<lat. miraculum, it. miracolo, fr. miracle
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MIRÁCOL s.n. 1. Reprezentare teatrală din evul mediu cu subiect religios sau istoric, în care intervin elemente ale miraculosului creștin. 2. Eveniment, întâmplare contrară legilor naturii, care nu poate fi explicată rațional; minune. [Var. miracul s.n. / cf. fr. miracle, lat. miraculum < mirari – a admira].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MIRÁCOL s. minune, (înv. și reg.) taină, (înv.) ciudă, ciudesă, divă, mirac, semn, silă. (Parcă s-a întâmplat un ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mirácol s. n., pl. mirácole
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink