MIRUITÓR, miruitori, s. m. (Rar) Preot care miruiește1. [Pr.: -ru-i-] – Mirui1 + suf. -tor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
miruitór s. m. (sil. -ru-i-), pl. miruitóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink