MIRÚȚĂ, miruțe, s. f. Plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete (Anchusa officinalis). – Cf. mieriu1.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MIRÚȚĂ s. (BOT.; Anchusa officinalis) (reg.) roșii (pl.), iarbă-de-bou-sălbatică, limba-boului.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mirúță s. f., g.-d. art. mirúței; pl. mirúțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink