Dex mitră

MÍTRĂ¹, mitre, s. f. 1. Acoperământ al capului de formă sferică sau conică, uneori bogat ornamentat, purtat mai ales de arhierei în timpul slujbei religioase. ♦ Un fel de coroană purtată de regi, de împărați etc. 2. Acoperământ al capului de formă specială la vechile popoare orientale. – Din sl. mitra, ngr. mitra.

MÍTRĂ², mitre, s. f. (Anat.) Uter. – Din ngr. mitra.

MÍTRĂ s. v. uter.

MÍTRĂ s. v. placentă.

mítră (mítre), s. f. – Tocă purtată de prelați. – Mr. mitră. Gr. μίτρα, parțial prin intermediul sl. mitra (Murnu 38; Tiktin; Conev 108). – Der. mitrofar, adj. (cu mitră), din mgr. μιτρόφορος (Gáldi 211).

mítră (mítre), s. f. – Matrice, uter. – Mr. mitră. Ngr. μητρα. – Der. mitral, adj., din fr. mitral; mitropolie, s. f. (biserică ortodoxă cu rang superior episcopiei), mr. mitropule, din mgr. μητρόπολις, parțial prin intermediul sl. mitropolija (Vasmer, Gr., 100); mitropolit, s. m. (arhiepiscop în ierarhia ortodoxă), din mgr. μητροπολίτης (Murnu 38); arhimitropolit, s. m. (arhiepiscop principal); cu gr. ἀρχί- „super”; metropolă, s. f. (capitală), din fr. métropole; metropolitan, adj. (al capitalei).

mítră (organ, acoperământ al capului) s. f. (sil. -tră), g.-d. art. mítrei; pl. mítre

MÍTRĂ¹ ~e f. 1) Acoperământ pentru cap, de forma unei cupole cusute cu fir și împodobite cu pietre scumpe, purtat în special de arhierei în timpul slujbei religioase. 2) Acoperământ pentru cap purtat de către vechii perși. /<sl. mitra, ngr. mítra

MÍTRĂ² ~e f. (la om și la animalele vivipare) Cavitate internă a aparatului genital feminin în care se dezvoltă embrionul; matrice; uter. /<ngr. mítra