MOHÓR, (2) mohoare, s. n. 1. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascuțite, cu flori stacojii, galbene-ruginii etc. dispuse în spice cilindrice, dintre care unele se cultivă ca plante furajere (Setaria). 2. Loc cultivat cu mohor (1) sau pe care crește mohor. – Din magh. mohar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MOHÓR s. (BOT.) 1. (Setaria verticillata) dughie, mei-păsăresc, (reg.) bursoacă. 2. (Setaria viridis) (reg.) mei-nebun, mei-păsăresc. 3. (Setaria glauca) costrei, (reg.) bursoacă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MOHÓR s. v. dughie, rogoz.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mohór (mohóri), s. m. – Părîng (Setaria glauca, Setaria viridis). Mag. mohar (Cihac, II, 516; Gáldi, Dict., 94), cf. sb., cr. muhar, bg. mohor (Conev 46). – Der. mohorît, adj. (înv., roșu-închis; sumbru, întunecat; întristat, melancolic), pentru culoarea spicului; mohorî, vb. (a întrista a întuneca); mohorală (var. mohoreală), s. f. (obscuritate; neliniște, regret; monotonie); mohorîu, adj. (înv., roșu-închis); mohorîți, vb. (înv., a vopsi în roșu); muhurel, adj. (cu pielea brună).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mohór s. n., (terenuri) pl. mohoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MOHÓR ~oáre n. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze ascuțite și cu flori galbene-ruginii, dispuse în spice cilindrice. /<ung. mohar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink