MOLIBDÉN s. n. Metal de culoare albă-argintie, lucios și maleabil, inoxidabil la temperatura obișnuită, întrebuințat la fabricarea unor oțeluri speciale. – Din fr. molybdène.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MOLIBDÉN n. Metal dur, de culoare albă-cenușie lucioasă, rezistent la coroziune, folosit la fabricarea oțelurilor speciale. /<fr. molybdene
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
MOLIBDÉN s.n. Metal foarte dur alb-argintiu, asemănător cu fierul, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale. [< fr. molybdène, cf. gr. molybdos – plumb].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MOLIBDÉN s. n. metal foarte dur, alb-argintiu, asemănător cu fierul, la elaborarea oțelurilor speciale și a altor aliaje. (< fr. molybdène)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
molibdén s. n., simb. Mo
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MOLÍBDEN (‹ fr. {i}; {s} lat. molybdaenum „bucată de plumb”) s. n. Element chimic (Mo; nr. at. 42, m. at. 95,94, gr. sp. 10,2, p. t. 2.620ºC); metal alb-cenușiu, lucios. Se găsește în natură sub formă de sulfură (molibdenit) și de molibdați. Formează combinații stabile în treapta de valență 6. Se obține în cuptorul electric, prin prăjirea sulfurii și reducerea oxidului format. Este întrebuințat la fabricarea unor oțeluri speciale. A fost descoperit (1778) de C.W. Schelle și izolat (1782) de P.J. Hjelm, iar metalul pur a fost obținut de J.J. Berzelius.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink