MOLÍFTĂ, molifte, s. f. 1. (În ritualul Bisericii ortodoxe) Rugăciune (citită de preot pentru iertarea păcatelor, în împrejurări speciale); p. ext. oficierea acestei rugăciuni. 2. (Înv.) Termen de reverență folosit față de clerici. [Var.: (înv.) molítvă, molítfă s. f.] – Din sl. molitva.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) | Permalink
MOLÍFTĂ s. f. v. molitvă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
!molíftă/ (înv.) molítvă s. f., g.-d. art. molíftei/molítvei; pl. molífte/molítve
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
molíftă (molífte), s. f. – Slujbă, serviciu religios celebrat în afara slujbelor obișnuite. – Var. (înv.) molivtă, molitfă. Megl. moliftă. Sl. (bg.) molitva (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Miklosich, Lexicon, 379; Cihac, II, 201; Berneker, II, 66), din sl. molĭba „rugăciune”, moliti „a ruga”. – Der. molitve(l)nic (var. moliftelnic), s. n. (liturghier, ritual), din sl. molitvĭnikŭ, cf. bg., sb. molitvenik. Cf. molebnic.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink