MONOFÓNIC, -Ă, monofonici, -ce, adj. (Fiz.) De monofonie, al monofoniei. – Din fr. monophonique, engl. monophonic.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MONOFÓNIC, -Ă adj. (Fiz.) Care are o singură sursă sonoră; monofon. [Cf. fr. monophonique].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MONOFÓNIC, -Ă adj. 1. (fiz.) care are o singură sursă sonoră. 2. (muz.) monofon. (< fr. monophonique, engl. monophonie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
monofónic adj. m., pl. monofónici; f. sg. monofónică, pl. monofónice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink