MONOFONÍE s. f. (Fiz.) Procedeu tehnic de transmitere și captare a sunetului prin intermediul unui singur canal. – Din fr. monophonie, engl. monophony.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MONOFONÍE s.f. (Fiz.) Proprietatea a ceea ce este monofonic. [Cf. fr. monophonie].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MONOFONÍE s. f. 1. procedeu de reproducere a sunetelor înregistrate sau transmise prin radio folosind un singur canal. 2. tip de muzică în care melodia este executată solistic ori de către un grup vocal sau instrumental la unison sau octavă. (< fr. monophonie, engl. monophony)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
monofoníe s. f., g.-d. art. monofoníei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink