MONOGENÉZĂ, monogeneze, s. f. (Biol.) Reproducere directă (prin ouă sau prin ovule) cu faze de dezvoltare identice. ♦ P. ext. Punct de plecare unic al unui lucru, al unui fenomen. – Din fr. monogenèse.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MONOGENÉZĂ s.f. Sistem bazat pe un singur mod de reproducere. ♦ Concepție potrivit căreia fenomenele biologice, sociale, lingvistice etc. derivă dintr-un izvor comun. [< fr. monogenèse, cf. gr. monos – unic, genesis – origine].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MONOGENÉZĂ s. f. 1. reproducere pe cale asexuată; monogonie. 2. concepție potrivit căreia fenomenele biologice, sociale, lingvistice derivă dintr-un izvor comun. (< fr. monogenèse)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
monogenéză s. f., g.-d. art. monogenézei; pl. monogenéze
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MONOGENÉZĂ ~e f. biol. Reproducere directă pe cale asexuată. /<fr. monogenese
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink