MONOMÉR, monomeri, s. m. Substanță chimică simplă, de obicei organică, cu greutate moleculară mică și cu caracter instabil, care intră în constituția unui polimer. – Din fr. monomère.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MONOMÉR s.m. Moleculă simplă care intră în constituția polimerilor. [< fr. monomère, cf. monos – unic, meros – parte].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MONOMÉR adj., s. m. 1. (compus chimic) din molecule simple. 2. (despre gineceu, ovar etc.) dintr-o singură piesă. (< fr. monomère)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
monomér s. m., pl. monoméri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MONOMÉR ~i m. Substanță cu masă moleculară mică și cu compoziție simplă, care intră în constituția polimerilor. /<fr. monomere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink