MUȘAMÁ, mușamale, s. f. 1. Pânză impermeabilă prin lăcuire sau prin ceruire pe una dintre fețe, folosită în gospodărie, în ateliere etc. pentru protecție; obiect făcut dintr-o asemenea pânză. ◊ Expr. A face (un lucru) mușama = a ascunde, a mușamaliza. 2. (Art.) Numele unui dans popular vioi, jucat de perechi în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Din tc. mușamba.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
mușamá (mușamále), s. f. – 1. Țesătură cerată sau cauciucată. – 2. Mod de a da o aparență onestă sau de a ridica în slăvi un abuz sau o greșeală. – Mr. mușama, megl. mușămă. Tc. (arab.) mușemma „mușama” (Șeineanu, II, 265; Lokotsch 1512a), cf. sp. mojama, ngr. μουσαμᾶς, alb. müšman, bg. mušama. – Der. mușamat, s. n. (Arg., portofel), a cărui der. nu este clară (după Graur, BL, VI, 156, din țig. mus „braț”, prin intermediul unui *musimata „poșetă de mînă”); mușamaliza, vb. (a îngropa, a face uitată o problemă dezagreabilă).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mușamá s. f., art. mușamáua, g.-d. art. mușamálei; pl. mușamále
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MUȘAMÁ ~le f. 1) Țesătură de pânză sau viscoză, care este acoperită sau îmbibată cu substanțe impermeabile, folosită pentru a proteja obiectele împotriva apei. 2) Obiect confecționat din astfel de țesătură. [Art. mușamaua; G.-D. mușamalei] /<turc. mușama
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink