MUȘTIÚC, muștiucuri, s. n. 1. Piesă detașabilă (de ebonită, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se suflă. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun și care servește la concentrarea și dirijarea jetului de lichid. 3. Piesă de metal sau de lemn căptușită cu tablă și montată la capătul de presare al preselor folosite la fasonarea cărămizilor, a țiglelor etc. – Din germ. Mundstück.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MUȘTIÚC s.n. 1. Capătul unor instrumente muzicale de suflat, prin care se suflă; ambușură. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun. 3. Piesă de oțel sau de lemn căptușit cu tablă, cu care se fasonează cărămizile sau țiglele. [< germ. Mundstück].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
MUȘTIÚC s. n. 1. capătul unor instrumente muzicale de suflat, prin care se suflă; ambușură. 2. capătul metalic cu care se termină un furtun. 3. piesă de oțel sau de lemn căptușit cu tablă, cu care se fasonează cărămizile sau țiglele. (< germ. Mundstück)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
MUȘTIÚC s. (MUZ.) ambușură, (reg.) pliscoi. (~ al clarinetului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MUȘTIÚC s. v. zăbală.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
muștiúc s. n. (sil. -tiuc), pl. muștiúcuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MUȘTIÚC ~uri n. 1) Tub mic (de os, de lemn, de ebonită) în care se fixează țigara pentru a fuma; țigaret. 2) Extremitate a unui instrument muzical de suflat, pe unde se suflă cu gura; ambușură. 3) Capătul metalic al unui furtun care servește la reglarea curentului de apă. [Sil. -tiuc] /<germ. Mundstück
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink