MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de s*x opus. – Mândru + suf. -uț.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
mândrúț adj. m., s. m., pl. mândrúți; f. sg. mândrúță, pl. mândrúțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink