MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÂNECÁR s. 1. (la pl.) mânecuțe (pl.). (~e pentru funcționari.) 2. (BIS.) mânecuță, rucaviță, (înv.) naracliță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MÂNECÁR s. v. manșon.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mânecár s. n., pl. mânecáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MÂNECÁR ~e n. Haină scurtă (de stofă, de blană sau de pânză), cu sau fără mâneci, purtată de țărani. /mânecă + suf. ~ar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink