MÂNECÚȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Un fel de manșete (detașabile) lungi până la cot, care se poartă peste mâneci, pentru a le proteja. [Var.: (reg.) mânicúță s. f.] – Mânecă + suf. -uță.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MÂNECÚȚĂ s. 1. (la pl.) mânecare (pl.). (~ purtate de funcționari.) 2. (BIS.) mânecar, rucaviță, (înv.) naracliță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mânecúță s. f., g.-d. art. mânecúței; pl. mânecúțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MÂNECÚȚĂ ~e f. (diminutiv de la mânecă) la pl. Manșete (detașabile) lungi până la cot care se poartă peste mâneci în scop protector. /mânecă + suf. ~uță
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink