Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
mîrlí (-lésc, mârlít), vb. refl. – A se împreuna, a se împerechea (numai despre oi și capre). – Mr. mîrlire, megl. mărles, mărliri. Bg. mărlja (Conev 57; Candrea; Capidan, Dacor., V, 473), cf. slov. mrlit (Bogrea, Dacor., IV, 832). Ideea de la un lat. *mellῑre, în loc de *agnellῑre (Lambrior 107; Philippide, Principii, 147) este imposibilă, ca și cea de la un sl. mrŭkati (Miklosich, Slaw. Elem., 30). – Der. mîrlaci, s. m. (berbec de sămînță), din bg. mărlač (Conev 57); mîrlan, s. m. (dobitoc, grosolan, necioplit) pe care Giuglea, LL, I, 166, îl pune în legătură în mod echivoc cu lat. mās și sp. maroń, cf. bg. mîrlenie „copulație” (după Scriban, de la mîr, cu sensul de „persoană care bodogănește”); mîrlit, s. n. (copulație a oii sau a caprei); mîrliță, s. f. (oaie aptă de împerechere).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink