MĂNÚȘĂ, mănuși, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte confecționat din lână, tricot, piele, cauciuc etc., care acoperă mâinile, protejându-le. ◊ Expr. A umbla (sau a se purta) cu mănuși (cu cineva) = a avea o purtare plină de menajamente, de politețe, de îngăduință (față de cineva). A arunca (cuiva) mănușa = a provoca (pe cineva) la duel; p. gener. a provoca (pe cineva). A ridica mănușa = a primi provocarea (cuiva) la duel; p. gener. a primi provocarea (cuiva). 2. (Pop.) Mănunchi (1). 3. (Reg.; și ca termen tehnic în arheologie) Toartă (la oale, vase, căni). ♦ P. gener. Parte a unui obiect care servește pentru a prinde, a apuca, a strânge. [Var.: mânúșă s. f.] – Mână + suf. -ușă.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MĂNÚȘĂ s. 1. v. toartă, (reg.) baier. (~ a unui vas.) *2. (înv.) brânca. (Vechiul instrument de tortură numit ~.) 3. v. bată. 4. (TEHN.) (reg.) cotoi, mână, stâlpușor. (~ la căruță.) 5. (TEHN.) (reg.) mână, picior, popic, țepușă. (~ la sanie.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MĂNÚȘĂ s. v. coarbă, cocârlă, fofează, leucă, mănunchi, măsea, mâner, schimbătoare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mănúșă (mănúși), s. f. – 1. Îmbrăcăminte pentru mîini. – 2. Toartă, mîner. – 3. Coadă de unealtă. – 4. Clanță, ivăr. – 5. Snop, mănunchi de cînepă. – 6. Fiare (pentru deținuți). – Var. mînușe. De la mînă, cu suf. dim. -uș; sing. s-a reconstituit după pl. mănuși. – Der. mănușar, s. m. (fabricant, negustor de mănuși); mănușat (var. înmănușat), adj. (cu mănuși); mănușerie, s. f. (fabrică, magazin de mănuși); înmănușa, vb. (a pune, a purta mănuși).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mănúșă s. f., art. mănúșa, g.-d. art. mănúșii; pl. mănúși
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MĂNÚȘĂ ~i f. 1) Obiect confecționat din lână, din piele, care se îmbracă pe mână, acoperind-o până la încheietură (în scop protector). ~ cu degete. ~ de mireasă. ◊ A arunca cuiva ~a a) a chema la duel pe cineva; b) a provoca pe cineva. A ridica cuiva ~a a) a primi chemarea cuiva la duel; b) a primi provocarea cuiva. A umbla (sau a se purta) cu ~i cu cineva a avea o atitudine binevoitoare și politicoasă față de cineva. 2) rar Parte a unui obiect (vas, instrument, ușă etc.) de care acesta este apucat pentru a putea fi manipulat; mâner. 3) rar Cantitate de plante cu tulpina subțire care poate fi cuprinsă cu mâna; mănunchi. [G.-D. mănușii] /mână + suf. ~ușă
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink