MĂNĂSTIRÉSC, -EÁSCĂ, mănastirești, adj. Care aparține mănăstirii, privitor la mănăstire, de la mănăstire; p. ext. bisericesc, monastic. ♦ Cum se face sau cum există la mănăstire. [Var.: mânăstirésc, -eáscă, (înv.) monastirésc, -eáscă adj.] – Mănăstire + suf. -esc.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MĂNĂSTIRÉSC adj. 1. v. călugăresc. 2. călugăresc, monahal, monahicesc, (livr.) claustral. (Viață ~oasă.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MĂNĂSTIRÉSC ~eáscă (~éști) Care ține de mănăstire; propriu mănăstirii. [Var. mânăstiresc] /mănăstire + suf. ~esc
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
mănăstirésc/mânăstirésc adj. m., f. mănăstireáscă/mânăstireáscă; pl. m. și f. mănăstiréști/ mânăstiréști
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink