Dex mărginire

MĂRGINÍRE, mărginiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mărgini și rezultatul ei. 2. Fig. Posibilitate redusă de înțelegere, de intuiție; îngustime spirituală, mediocritate (în gândire, în concepții etc.) prostie. – V. mărgini.

MĂRGINÍRE s. 1. v. delimitare. 2. v. limitare. *3. (fig) îngustime, obtuzitate, opacitate. (~ spiritului cuiva.)

MĂRGINÍRE s. v. limită, restricție.

Mărginire ≠ nemărginire, dezmărginire

mărginíre s. f., g.-d. art. mărginírii; pl. mărginíri

MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc., a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

A MĂRGINÍ mărginésc tranz. 1) (lucruri, suprafețe etc.) A face să capete margini; a delimita printr-o margine. 2) A pune în anumite limite; a reduce la anumite limite; a limita; a restrânge. 3) A face să se mărginească. /Din margine

A SE MĂRGINÍ mă mărginésc intranz. 1) A avea margini comune (cu ceva sau cu cineva); a fi vecin (cu ceva sau cu cineva); a se învecina. 2) A-și impune anumite limite; a se limita. /Din margine

MĂRGINÍRE ~i f. 1) v. A MĂRGINI și A SE MĂRGINI. 2) fig. Capacitate intelectuală redusă; îngustare a minții. /v. a mărgini

MĂRGINÍ vb. 1. v. delimita. 2. v. învecina. 3. a delimita, a limita, a străjui, a țărmuri. (Stâlpii de telegraf ~ șoseaua.) 4. a încadra. (A ~ o suprafață din toate părțile.) 5. a chenărui, a împrejmui, a încadra, a înconjura, (fig.) a tivi. (Soarele ~ cu lumină poiana.) 6. v. limita. 7. v. reduce. 8. v. re-strânge.

MĂRGINÍ vb. v. defini, determina, preciza, stabili.

mărginí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 sg. și pl. mărgineáscă