Dex mărgărit

MĂRGĂRIT², -Ă, mărgăriți, -te, adj. (Pop.; despre pomi) Înflorit. v. mărgări.

MĂRGĂRÍT¹, (1) mărgărite s. n., (2) s. m. 1. S. n. Mărgăritar (1). 2. S. m. Lăcrimioară. [Var.: (2) mărgărínt s. m.] – Din ngr. margharítis.

MĂRGĂRÍT s. v. boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, lăcrimioară, mărgăritar, mărgăritărel, perlă, vaca-domnului, vâsc.

mărgărít (mărgăríte), s. n. – 1. Perlă. – 2. Plantă (Loranthus europaeus). – Var. mărgărint. Ngr. μαργαρίτης (Candrea; Scriban), cf. bg., sb. margarit. Este cuvînt identic cu mărgăritar, s. n. (perlă, plantă; Loranthus europaeus, Convallaria maialis), mr. mărgăritar(e), din ngr. μαργαριτάρι (Murnu 35; Meyer 260), cf. alb., bg. margaritar. – Der. mărgăritărea, s. f. (iris). Mărgărită (var. margarită), s. f. (margaretă, Chrysanthemus leucanthemum), din fr. marguerite, a fost apropiat fonetic de mărgăritar. Cf. mărgea.

mărgărít (bot.) s. m.

mărgărít (mărgărínt) (plantă) s. m., pl. -; s. n., pl. mărgărite (mărgărinte) / mărgărituri (mărgărinturi)

MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

MĂRGĂRÍT¹ ~e n. 1) Formație dură și strălucitoare, de cele mai multe ori sferică, extrasă din scoicile unor moluște și folosită la confecționarea bijuteriilor; mărgăritar; pierlă. 2) Obiect de valoare foarte mare; mărgăritar. /<ngr. margharitis

MĂRGĂRÍT² ~ți m. Plantă erbacee perenă, cu frunze mari, alungite, cu flori mici, albe, în formă de clopoței și cu miros foarte plăcut; mărgăritar; lăcrimioară. /<ngr. margharítis

mărgarít (perlă) s. n., pl. mărgăríte

mărgărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. mărgăreáscă