MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
măturătór s. m., pl. măturătóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MĂTURĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. 1) Persoană care mătură străzile sau curțile într-o localitate. 2) Vehicul prevăzut cu o perie mare circulară cu care se mătură străzile. /a mătura + suf. ~ător
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
măturătoáre1 (persoană) s. f., g.-d. art. măturătoárei; pl. măturătoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink