MĂTĂÚZ, mătăuze, s. n. Mănunchi de busuioc, cu care preotul stropește cu agheasmă; sfeștoc, pămătuf. ♦ (Reg.) Bețigaș la capătul căruia se află un ghemotoc de cârpe sau de câlți și care are diverse întrebuințări. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
MĂTĂÚZ s. v. sfeștoc.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
MĂTĂÚZ s. v. momâie, sperietoare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
mătăúz (mătăúze), s. n. – 1. Sfeștoc. – 2. Perie. – Var. (Trans.) mătăhuz. Sl. motvązŭ „legătură” (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Miklosich, Lexicon, 381; Cihac, II, 189; Byhan 322), cf. rus. motovjaz „fir”, pol. motowąz „șirul de la depănătoare”; sau mai probabil din rus. metúza „pai de secară”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
mătăúz s. n., pl. mătăúze
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
MĂTĂÚZ ~e n. bis. Mănunchi de busuioc, cu care preotul stropește cu agheasmă; sfeștoc. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink