NAVIGÁȚIE, navigații, s. f. 1. Faptul de a naviga; drum parcurs de un vehicul maritim, fluvial, aerian sau spațial (1) pe apă, călătorie facută cu o navă. 2. Știința și tehnica de a conduce o navă sau o aeronavă. 3. Transport organizat de mărfuri sau de persoane cu o navă sau o aeronavă. – Din fr. navigation, lat. navigatio, it. navigazione.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
NAVIGÁȚIE s.f. Faptul de a naviga, navigare; arta și tehnica de a conduce o navă sau o aeronavă; ramură a transporturilor și a comunicațiilor pe apă și în aer. [Gen. -iei, var. navigațiune s.f. / cf. it. navigazione, lat. navigatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
NAVIGÁȚIE s. f. 1. conducere a unei (aero)nave; navigare. 2. știința și tehnica de a conduce o (aero)navă; nautică. 3. ramură a transporturilor și a comunicațiilor pe apă și în aer. (< fr. navigation, lat. navigatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
NAVIGÁȚIE s. 1. v. nautică. 2. (MAR.) plutire. (În timpul ~ pe mare.) 3. (AV.) zbor. (~ pe ruta Roma-Paris.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
navigáție s. f. (sil. -ți-e), art. navigáția (sil. -ți-a), g.-d. art. navigáției; pl. navigáții, art. navigáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
NAVIGÁȚIE ~i f. 1) v. A NAVIGA. 2) Transport efectuat cu nave sau cu aeronave. ~ maritimă. ~ aeriană. 3) Știință care se ocupă cu studiul conducerii navelor. /<fr. navigation, lat. navigatio, ~onis, it. navigazione
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ACTUL DE NAVIGAȚIE DIN 1651, lege care permitea intrarea în Anglia a mărfurilor din colonii numai pe vase engleze, iar a celor europene numai pe vase engleze sau aparținînd țărilor de unde proveneau mărfurile. A stimulat dezvoltarea flotei Angliei și a subminat puterea maritimă a Republicilor Provinciilor Unite (viitoarea Olandă).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink