NAȘ2, -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel rudă cu familia respectivă. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun(ă). [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (Înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
NAȘ1 s. m. invar. Numele literei „n” din alfabetul chirilic. – Din sl. našĭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
NAȘ s. 1. (reg.) moș, nan. (~ la botezul pruncului.) 2. v. nun.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
naș (persoană) s. m., pl. nași
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
naș (literă chirilică) s. m. invar.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
naș (literă chirilică) s. n., pl. (rar) nașuri
Sursa: Dictionnaire morphologique de la langue roumaine | Permalink
NAȘ ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) (în ritualul creștin) Persoană care participă la oficierea botezului ținând pruncul în brațe. ◊ A fi ~ul cuiva a-i veni cuiva de hac. A-și găsi ~ul a da peste omul care poate pune la punct pe cineva. 2) Persoană care a fost nun în timpul oficierii unei căsătorii. /nun + suf. ~aș
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
NÁȘĂ s. 1. (reg.) moașă. (~ la botezul unui copil.) 2. nună. (~ de cununie.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
náșă s. f., g.-d. art. náșei; pl. náșe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink