NÚMEN s. n. Lucru în sine, cunoscut numai prin rațiune, în opoziție cu fenomenul, cunoscut senzorial. – Din fr. noumène.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
NÚMEN n. filoz. Esență care poate fi cunoscută numai pe cale rațională. /<fr. noumène
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
NÚMEN, s.n. (fil.) esență cognoscibilă numai prin rațiune;
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
NÚMEN s.n. (Fil.) Esență cognoscibilă numai prin rațiune. ♦ (La Kant) a) termen folosit pentru desemnarea lucrului în sine; b) libertatea, nemurirea sufletului și divinitatea. [Var. noumen s.n. / cf. fr. noumène, it. noumeno, germ. Noumenon < gr. noumenon – ceea ce este gândit].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
NÚMEN s. n. (fil.) esență cognoscibilă numai prin rațiune, în opoziție cu fenomenul. ◊ (la Kant) „lucru în sine”. (< fr. noumène, germ. Noumenon, gr. noumenon)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
númen s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink