Dex năduf

NĂDÚF (3), nădufuri, s. n. (Pop.) 1. Senzație de greutate în respirație, care constituie simptomul mai multor boli; sufocare, înecăciune; spec. astmă. 2. Căldură mare, înăbușitoare; caniculă, arșiță, zăpușeală. 3. Supărare, necaz, ciudă, mânie. [Var.: (reg.) năduh s. n.] – Din sl. *naduch..

NĂDÚF s. caniculă.

NĂDÚF s. v. apă, astmă, ciudă, coada-vacii, dispnee, enervare, furie, gelozie, invidie, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritație, înecăciune, înnădușeală, înverșunare, jale, mânie, nădușeală, necaz, nervozitate, pică, pizmă, pornire, ranchiună, salvie, sudoare, sufocare, supărare, surescitabilitate, surescitare, transpirație.

Năduf ≠ răcoare

nădúf (nădúfuri), s. n. – 1. Sufocare, greutate la respirat. – 2. Zăpușeală. – Var. (înv.) năduh. Sb. neduh, slov., rut. naduha (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 104; Conev 91; Vasmer, II, 209), cf. rus. nedug „suferință” și duh. – Der. (î)năduși, vb. (a transpira, a asuda; refl., a se sufoca); nădușeală, s. f. (sudoare, transpirație; asfixie); nădușitor, adj. (care te face să transpiri); nată, s. f. (Trans., înv., răceală, guturai), din mag. mátha ‹ slov. nadiha (Cihac, II, 517).

nădúf s. n., (supărări) pl. nădúfuri

NĂDÚF ~uri n. pop. 1) Stare atmosferică ce se caracterizează prin temperatura înaltă și sufocantă a aerului; căldură înăbușitoare; nădușeală; zăduf; zăpușeală. 2) Senzație de sufocare pe care o simte cineva în cazul unor boli. 3) Supărare amestecată cu părere de rău sau cu invidie. ◊ A fi plin de ~ a fi foarte supărat. A-și vărsa ~ul a-și spune necazul. /<sl. naduch

BURUIANĂ-DE-NĂDÚF s. v. pojarniță, sunătoare.

FLOARE-DE-NĂDÚF s. v. pojarniță, sunătoare.