NĂVÁLĂ, năvale, s. f. 1. Faptul de a se îngrămădi (cu grabă) undeva; înghesuială, îmbulzeală; (concr.) mulțime de oameni sau de obiecte (în mișcare). ♦ Loc. vb. A da năvală = a năvăli. 2. Faptul de a se repezi undeva, spre sau în ceva; mișcare impetuoasă, fugă. ♦ Grabă, iuțeală, zor. ♦ (Adverbial) în chip năvalnic, impetuos. 3. Faptul de a se repezi la cineva cu intenții agresive. 4. Izbucnire, răbufnire (extrem de violentă); revărsare abundentă (și violentă). – Din năvăli (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
NĂVÁLĂ s. v. asalt.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
năválă s. f., g.-d. art. năválei; pl. năvále
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
NĂVÁLĂ ~e f. 1) Înaintare impetuoasă (mai ales, prin surprindere) asupra duș-manului. ◊ A da ~ a) a năvăli; b) a se repezi. 2) Pătrundere masivă a unei armate într-o țară străină cu scopuri de cotropire; invazie. 3) Mișcare nestăvilită. ~a apelor. 4) (despre ființe) Îngrămădire (grăbită) într-un singur loc. ◊ La pomană, ~ se spune, când cineva caută să beneficieze de ceva fără cheltuieli. /v. a năvăli
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink