OBELÍSC, obeliscuri, s. n. Monument comemorativ de origine egipteană, de forma unui stâlp înalt și ascuțit la vârf, alcătuit de obicei dintr-un singur bloc de piatră și acoperit cu inscripții. ♦ Stâlp sau piesă de lemn, de piatră etc. de forma monumentului descris mai sus, folosit ca element de arhitectură. – Din fr. obélisque.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OBELÍSC s.n. Monument comemorativ sau decorativ, în formă de trunchi de piramidă cu baza pătrată, format în general dintr-un singur bloc de piatră. [> fr. obélisque, cf. gr. obeliskos – frigare].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
OBELÍSC s. n. monument comemorativ în formă de trunchi de piramidă cu baza pătrată, monolit. (< fr. obélisque, lat. obeliscus, gr. obeliskos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
obelísc s. n., pl. obelíscuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OBELÍSC ~uri n. Monument comemorativ sau decorativ constând dintr-un singur bloc de piatră, lucrat, de regulă, în fațete și ascuțit la vârf. /<fr. obélisque
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
obelísc-frontiéră s. n. (sil. -ti-e-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OBELÍSC (‹ fr., lat.; {s} gr. obeliskos „obelisc”) s. n. Monument comemorativ din bazalt sau sienit, în formă de trunchi de piramidă, foarte înalt (20-30 m) și ascuțit la vârf. Caracteristice artei egiptene, o. au fost considerate raze de soare pietrificate. Erau numeroase și plasate în pereche în fața pilonilor care străjuiau accesul într-un templu, deseori acoperite cu inscripții hieroglife (ex. o. ridicat de Sesostris I la Heliopolis; „Acele” Cleopatrei din Alexandria). Reluat de arta europeană, va mai avea importanță în urbanismul sec. 16. Astăzi, numeroase o. se găsesc în marile capitale (Roma, Paris, Londra, Washington ș.a.).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink