Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
OBIECTIVÁRE, obiectivări, s. f. Faptul de a (se) obiectiva. – V. obiectiva.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OBIECTIVÁRE s.f. Acțiunea de a (se) obiectiva și rezultatul ei. ♦ Categorie filozofică și estetică desemnând acțiunea de transformare a forțelor, aptitudinilor, gândirii umane în rezultate cu o existență obiectivă. [< obiectiva].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
OBIECTIVÁRE s. f. faptul de a (se) obiectiva. ◊ acțiunea de transformare a capacităților fizice, intelectuale, volitive ale omului în produse cu existență obiectivă. (< obiectiva)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
obiectiváre (-biec-) s. f., g.-d. art. obiectivắrii; pl. obiectivắri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
obiectiváre s. f. (sil. -biec-; mf. ob-), g.-d. art. obiectivării; pl. obiectivări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A OBIECTIVÁ ~éz tranz. (lucruri) A considera ca obiectiv. 2) A face să se obiecti-veze. /<fr. objectiver
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE OBIECTIVÁ pers.3 se ~eáză intranz. (despre gînduri, planuri etc.) A se transforma în ceva obiectiv, real. /<fr. objectiver
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
OBIECTIVÁ vb. I. tr. A considera un lucru ca obiectiv, ca existând în afară de conștiința omului și independent de ea. ♦ refl. A deveni obiectiv. [Cf. fr. objectivér].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
OBIECTIVÁ vb. I. tr. a transforma ideile, gândirea, aptitudinile în produse cu existență obiectivă, a considera ceva ca obiectiv (I, 1). II. refl. a căpăta caracter obiectiv; a se obiectiviza. (< fr. objectivér)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
obiectivá vb. (sil. -biec-; mf. ob-), ind. prez. 1 sg. obiectivéz, 3 sg. și pl. obiectiveáză
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OBIECTIVÁRE (‹ obiectiv) s. f. Categorie prin care se desemnează, în filozofia marxistă, transformarea forțelor, aptitudinilor și gândirii omenești în procesul muncii sau, în genere, în cursul oricărei activități creatoare de valori, în produse de existență obiectivă. Hegel a dezvoltat problematica o. în planul relației dialectice subiect-obiect, al acțiunii transformatoare a subiectului în raport cu obiectul, dar, în opoziție cu Marx, a identificat o. cu înstrăinarea, reificarea, iar activitatea o prezenta ca pe ceva care, prima oară, își generează conținutul din ideea absolută.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink