Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
OBLIGÁ, oblíg, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OBLIGÁ vb. I. 1. tr., refl. A (se) îndatora. ♦ A da sau a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. 2. tr. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva). [P.i. oblíg. / < lat. obligare, cf. fr. obliger].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
OBLIGÁ vb. I. tr., refl. a (se) îndatora. ◊ a da, a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. II. tr. a constrânge. (< lat. obligare, fr. obliger)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
OBLIGÁ vb. 1. v. constrânge. 2. v. nevoi. 3. v. supune. 4. a condamna, a constrânge, a forța, a sili, (pop.) a osândi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. v. reduce. 6. v. îndatora. 7. v. angaja.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
obligá (oblíg, obligát), vb. – A sili. Lat. obligare (sec. XIX). – Der. (din fr.) obligativitate, s. f.; obligator(iu), adj.; obligați(un)e, s. f.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
obligá vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. oblíg, 3 sg. și pl. oblígă; conj. prez. 3 sg. și pl. oblíge
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÓBLIGĂ, obligi, s. f. (Înv.) Cambie, poliță2. – Din it. obbligo.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A OBLIGÁ oblíg tranz. 1) (persoane) A pune cu forța (să facă ceva); a sili; a forța; a constrânge; a impune. 2) (despre îndatoriri de ordin juridic sau moral) A face să fie dator; a îndatora. Legea ~ă. Noblețea lor ne ~ă. [Sil. -bli-] /<lat. obligare, fr. obliger
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE OBLIGÁ mă oblíg intranz. A-și asuma sarcina; a se angaja; a se lega. [Sil. -bli-] /<lat. obligare, fr. obliger
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
óbligă (înv.) (o-bli-) s. f., g.-d. art. óbligii; pl. óbligi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
ÓBLIGĂ s. v. cambie, poliță, trată.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
óbligă s. f. (sil. -bli-), g.-d. art. óbligii; pl. óbligi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink