OBLIGAȚIÚNE s. f. v. obligație.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OBLIGAȚIÚNE s.f. 1. V. obligație. 2. Hârtie de valoare purtătoare de dobândă fixă, care se negociază pe piața capitalului fictiv și care este folosită de stat sau de instituții publice pentru a-și procura mijloace bănești. 3. Hârtie de valoare purtătoare de dobândă fixă sau premiată folosită de instituțiile creditoare pentru a-și procura mijloace bănești din disponibilitățile populației. [Cf. lat. obligatio, fr. obligation].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
OBLIGAȚIÚNE s. f. elem. obligație (3).
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
obligațiúne (hârtie de valoare) (o-bli-, -ți-u-) s. f., g.-d. art. obligațiúnii; pl. obligațiúni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink