OBRÓC s. n. v. oboroc.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
obróc (obroáce), s. n. – Porție, rație, tain. Sl. obroku „leafă” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 223), cf. sb., cr., slov., ceh., pol. obrok „rație”, mag. abrak „furaj”. S-a confundat cu obroc (var. înv. oboroc), s. n. (măsură de capacitate pentru cereale; coș; stavilă, ecluză), din sl. (v. rus.) uboruku (Cihac, II, 221; Byhan, 322; Tiktin), cf. rus. oborog, rut. uborok, ceh. uborek, sb., cr. uborak. – Der. obroci, vb. (a se prosti, a se zăpăci), în loc de *oboroci; obrici, vb. (Olt., a opri, a interzice), probabil pornind de la sensul de „a raționa, a limita”; obricariță, s. f. (rație); obroceală, s. f. (zăpăceală, derută).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink