OCCAMÍSM s. n. doctrină a filozofului și teologului engelz William Occam, care își îndrepta interesul spre problemele de logică, spre problema valorii cunoașterii și a însemnătății reale a conceptelor, spre științele naturii, susținând separarea între rațiune și credință, între puterea laică și cea ecleziastică. (< fr. occamisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
OCCAMÍSM (‹ n. pr. Ockham) s. n. Termen folosit de istoricii gândirii medievale pentru atitudinea critică și sceptică, dominantă a sec. 14, față de teologia rațională și metafizica tradițională și explicată prin dezvoltarea anumitor tendințe critice, empiriste și sceptice latente la W. Ockham. O. constituia, în sec. 14 și 15, via moderna în contrast cu via antiqua, asociată scolasticii în sec. 13. Reprezentanți: R. Holkot, A. Woodham, Gregorio da Rimini, J. d’Mirecourt, N. d’Autrecourt, J. Buridan, Albert din Saxonia, Nicole Óresme.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink