OCEANOLOGÍE s. f. Oceanografie. – Cf. oceanografie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OCEANOLOGÍE s.f. Știință care se ocupă cu studiul complex al oceanului planetar. [Pron. -cea-, gen. -iei. / < germ. Ozeanologie, cf. gr. okeanos – ocean, logos – știință].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
OCEANOLOGÍE s. f. oceanografie. (< fr. océanologie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
oceanologíe s. f. (sil. -cea-), art. oceanología, g.-d. oceanologíi, art. oceanologíei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OCEANOLOGÍE ~i f. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul oceanelor. [Sil. -cea-] /cf. oceanografie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
OCEANOLOGÍE (‹ fr.; {s} gr. okeanos „ocean” + logos „știință”) s. f. Termen folosit de unii specialiști pentru studiul Oceanului Planetar, dar având același conținut (sferă de cuprindere, metode de studiu etc.) ca și oceanografia. Termenul scoate în evidență faptul că în prezent studiul oceanelor, este deosebit de complex, implicând specialiști din diferite ramuri ale științei (hidrologi, geologi, biologi etc.) și prezintă un interes deosebit având în vedere rolul major al oceanelor în menținerea echilibrului întregii planete.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink