ocelí, ocelésc, vb. IV (reg.) 1. a se mânia. 2. a începe să se usuce.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
OCÉL, oceli, s. m. Ochi1 simplu, pe care îl au anumite artropode și viermii. – Din fr. ocelle, lat. ocellus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OCÉL ~i m. Ochi simplu, pe care îl au anumite artropode și viermii. /<fr. ocelle, lat. ocellus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
OCÉL s.m. (Zool.) Ochi simplu, pe care îl au anumite artropode. [< fr. ocelle, lat. ocellus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
OCÉL s. m. 1. ochi simplu la numeroase artropode. 2. pată rotundă pe aripile insectelor, pe penele păsărilor sau pe penajul animalelor. (< fr. ocelle, lat. ocellus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
océl s. m., pl. océli
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OCÉL (‹ fr.; {s} lat. occellus „ochișor”) s. m. 1. (ZOOL.) Ochi1 (I 1) elementar constituit dintr-o retină simplă, o îngroșare cuticulară, uneori și cristalin, caracteristic viermilor și artropodelor. 2. (BOT.) Celulă mare din epiderma frunzei adaptată pentru recepționarea luminii. 3. (MINER.) Masă globulară a unui mineral inclus în alt mineral.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink