OFIȚÉR, ofițeri, s. m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general; persoană care poartă unul dintre aceste grade. 2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale; persoană având acest titlu. ◊ Ofițer al stării civile = persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. 3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decorații; persoană care a primit acest grad. II. (Pop.) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus). – Din pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OFIȚER s. m. grad militar de la sublocotenent până la general. (< pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier, germ. Offizier)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
OFIȚÉR s. (MIL.) (înv. și reg.) tist, (rusism înv.) porucic, porușnic. (Un ~ de cavalerie.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ofițér (ofițéri), s. m. – Militar cu grad superior. Fr. officier, prin intermediul germ. Offizier și probabil al rus. oficer (Sanzewitsch 206; Tiktin). Apare pentru prima dată la Axinte Uricariul (înainte de 1766). – Der. ofițeresc, adj. (de ofițer); ofițerește, adv. (ca ofițerii); ofițerime, s. f. (corp ofițeresc); subofițer, s. m. grad superior sergentului și inferior sublocotenentului). Cf. oficiu.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ofițer s. m., pl. ofițéri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OFIȚÉR ~i m. (denumire generică) Militar din efectivul de comandă al forțelor armate sau al poliției. /<pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ștab-ofițér s. m., pl. ștab-ofițéri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink