ÓINĂ s. f. Joc sportiv care se dispută între două echipe compuse din câte 11 jucători fiecare, o echipă aflându-se „la bătaie”, pe linia de așteptare, și cealaltă „la prindere”, în câmpul de joc, tehnica constând în lovirea unei mingi cu un baston de lemn de către fiecare jucător, pentru a o trimite în terenul adversarului. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÓINĂ f. (în unele țări) Joc sportiv între două echipe a câte unsprezece jucători, scopul celor de „la bătaie” fiind de a trimite mingea cât mai departe în teren (lovind-o cu un băț), pentru a-l putea parcurge și a se întoarce la linia de așteptare, fără a fi atinși cu mingea de cei de „la prindere”. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
oínă (-ne), s. f. – Un anumit joc cu minge între două grupări de băieți. – Var. (Mold.) hoină. Cuman. oyn, tc. oyun „joc” (Bogrea, Dacor., I, 289); legătură cu rus. vojna „război” (Tiktin) e mai puțin probabilă. – Der. hoinar, adj. (ulițarnic, haimana); hoinări, vb. (a vagabonda, a umbla hoinar); hoinăreală, s. f. (vagabondaj, haimanalîc). – Der. lui hoinar din ngr. ỏϰνιάριος (Loewe 15) nu e posibilă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
óină s. f. (sil. oi-), g.-d. art. óinei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink