OJÓG, (1) ojoage, s. n., (2) ojogi, s. m. (Reg.) 1. S. n. Băț (cu o cârpă udă la un capăt) folosit pentru a curăța cuptorul de spuză, pentru a mișca jarul etc. 2. S. m. Fig. Om înalt și subțire. [Var.: ojóc s. n.] – Din magh. azsag.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OJÓG s. v. cociorvă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ojóg (ojoáge), s. n. – Perie cu coadă. – Var. ojoc, ijoc, orjoc. Sl. ožegu, din žesti, žegą „a arde” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 226; Conev 62), prin intermediul mag. azsag (Tiktin; Drăganu, Dacor., VI, 285), cf. pol. ožog și jeg.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ojóg (om înalt) s. m., pl. ojógi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ojóg (băț, coajă de mesteacăn) s. n., pl. ojoáge
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink