OLÓG, OLOÁGĂ, ologi, oloage, adj. (Adesea substantivat) 1. Căruia îi lipsește un picior sau amândouă; care nu poate umbla (bine); paralizat de picioare. ◊ Loc. vb. A lăsa (pe cineva) olog = a ologi. 2. Fig. (Despre plante) Care nu are cârcei cu care să se agațe pe arac. Fasole oloagă. – Cf. alb. ulok.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OLÓG adj., s. schilod, (înv. și reg.) slăbănog, (fam.) șontorog. (Om ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ológ (oloágă), adj. – 1. Paralitic, damblagiu de picioare. – 2. Defectuos, incomplet. – 3. (Planta) pitică în comparație cu celelalte din specia ei. – Mr. ulog. Sl., cf. rus. ulogij (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 227; Conev 90), bg. ulogarka, sb. ulogi „podagră”, alb. uljok, uljogu. Der. direct din rusă nu e posibilă, avînd în vedere mr. și alb. – Der. ologi, vb. (a paraliza, a împuțina, a răni); ologie (var. ologeală), s. f. (paralizie, dambla).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ológ adj. m., pl. ológi; f. sg. oloágă, pl. oloáge
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OLÓG oloágă (ológi, oloáge) și substantival (despre persoane) 1) Care nu are picioare sau are numai unul. 2) Care se află în imposibilitatea de a se folosi de picioare; cu picioarele paralizate. 3) (despre picioare) Care nu funcționează; incapabil să funcționeze. /cf. alb. ulok
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink