OMOGÉN, -Ă, omogeni, -e, adj. 1. Care are o alcătuire sau o structură unitară, care prezintă omogenitate; nediferențiat. 2. (Mat.; despre funcții cu mai multe variabile) A cărei valoare rămâne proporțională pentru variabile proporționale. – Din fr. h******e, germ. h*****n.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OMOGÉN, -Ă adj. 1. Care prezintă omogenitate; de același fel, de aceeași substanță, de aceeași natură. ♦ Ale cărui părți se unesc sau au o structură unitară. 2. (Mat.; despre funcții cu mai multe variabile) Ale cărei valori rămân proporționale pentru variabile proporționale. [Var. h*****n, -ă adj. / < fr. h******e, cf. gr. h***s – asemănător, genos – gen].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
OMOGÉN, -Ă adj. 1. cu o structură unitară; de aceeași natură; nediferențiat. 2. (mat.; despre funcții cu mai multe variabile) ale cărei valori rămân proporționale pentru variabile proporționale. (< fr. h******e)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
OMOGÉN adj. unitar, (fig.) închegat, monolitic, sudat. (O echipa ~; un ansamblu ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Omogen ≠ eterogen, neomogen
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
omogén adj. m., pl. omogéni; f. sg. omogénă, pl. omogéne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OMOGÉN ~ă (ĩ, ĕ) 1) Care este constituit din părți componente de același gen; cu structură uniformă. 2) mat. (despre funcții, polinoame) Care au termeni de același grad în raport cu ansamblul de variabile; cu termeni de același grad. /<fr. h******e, germ. H*****n
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink