OMOGRAFÍE, s. f. Faptul sau însușirea de a fi omograf; situația în care se află două cuvinte omografe. – Din fr. h*********e.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OMOGRAFÍE f. Fenomen de coincidență grafică a unor cuvinte diferite. /<fr. h*********e
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
OMOGRAFÍE s.f. Faptul sau însușirea de a fi omograf; situația în care se află două cuvinte omografe. ♦ (Mat.) Corespondență biunivocă între două spații proiective. [Gen. -iei. / < fr. h*********e].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
OMOGRAFÍE s. f. 1. faptul, însușirea de a fi omograf; situație în care se află două cuvinte omografe. 2. (mat.) corespondență biunivocă a mulțimii numerelor reale sau complexe, exprimată în formă de raport a două polinoame de gradul întâi; transfomare omografică. (< fr. h*********e)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
omografíe s. f. (sil. -gra-), art. omografía, g.-d. art. omografíei; pl. omografíi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink