Dex omonim

OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. 2. S. m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. – Din fr. h******e.

OMONÍM, -Ă adj. Care are același nume, cu același nume. // s.n. 1. (Lingv.) Cuvânt asemănător ca formă (aspect grafic, pronunțare etc.) cu altul, dar deosebit ca înțeles. 2. (Rar) Persoană care poartă același nume cu altcineva. 3. Joc care cere dezlegătorului să găsească un cuvânt cu mai multe înțelesuri fără a i se schimba nici grafia literală, nici accentul. // s.m. și f. (Rar) Cel care poartă același nume cu altcineva. [Cf. fr. h******e, lat. h*******s, gr. h*******s < h***s – asemănător, onoma – nume].

OMONÍM, -Ă I. adj. 1. care are același nume. 2. (muz.; despre relația dintre două tonalități) care au aceeași tonică, dar mod diferit. II. s. n. 1. cuvânt identic ca formă și pronunțare cu un altul, dar deosebit ca sens. 2. joc care cere dezlegătorului să găsească un cuvânt cu mai multe înțelesuri, fără a i se schimba nici forma grafică, nici accentul. II. s. m. f. cel care poartă același nume cu altcineva. (< fr. h******e)

OMONÍM s. tiz. (Îl cheamă Petre, e omonimul meu.)

omoním (persoană) s. m. (sil. mf. om-), pl. omoními

omoním (cuvânt) s. n., pl. omoníme

OMONÍM¹ ~i m. Fiecare dintre persoanele care poartă același nume, privite în raport una față de alta; tiz. /<fr. h******e

OMONÍM² ~ă (~i, ~e) și substantival (despre cuvinte luate în raport unul față de altul) Care este identic ca formă (dar se deosebește radical ca sens). /<fr. h******e