OPTATÍV, -Ă, optativi, -e, adj. Care exprimă o dorință. ◊ (Gram.) Mod optativ (și substantivat, n.) = mod al verbului care exprimă acțiunea ca dorită. Propoziție optativă (și substantivat, f.) = propoziție care exprimă o acțiune sau o stare a cărei realizare este dorită. – Din fr. optatif, lat. optativus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OPTATÍV, -Ă adj. Care exprimă o dorință. ♦ (Gram.) Mod optativ (și s.n.) = mod care exprimă o acțiune dorită; propoziție optativă (și s.f.) = propoziție care exprimă o acțiune sau o stare a cărei realizare este dorită. [Cf. fr. optatif, lat. optativus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
OPTATÍV, -Ă I. adj. care exprimă o dorință. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care exprimă o acțiune, o stare a cărei realizare este dorită. II. s. n. mod verbal care exprimă o acțiune dorită. (< fr. optatif, lat. optativus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
optatív adj. m., pl. optatívi; f. sg. optatívă, pl. optatíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
optatív s. n., pl. optatíve
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OPTATÍV ~ă (~i, ~e) Care optează; în stare să exprime o dorință. ◊ Mod ~ mod al verbului care exprimă realizarea acțiunii ca fiind dorită. Propoziție ~ă propoziție care exprimă o dorință. /<fr. optatif, lat. optativus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink