Dex opunere

OPÚNERE, opuneri, s. f. Acțiunea de a (se) opune și rezultatul ei; punere față în față; împotrivire, stăvilire, zădărnicire; p. ext. opoziție. – V. opune.

OPÚNERE s. v. împotrivire.

opúnere s. f. punere

OPÚNE, opún, vb. III. 1. Tranz. A pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. ♦ Refl. A se împotrivi (rezistând sau făcând uz de forță), a pune piedici, a ține piept; a zădărnici. 2. Tranz. A pune față în față două sau mai multe ființe sau lucruri pentru a scoate în evidență, prin comparație, deosebirile dintre ele. 3. Refl. (Despre unghiuri) A fi așezat, într-o figură geometrică, în fața altui unghi sau în fața uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi așezat în fața altei laturi sau în fața unuia dintre unghiuri. [Prez. ind. și: (reg.) opúi] – Din lat. opponere, fr. opposer (după pune).

A OPÚNE opún tranz. (ființe, lucruri, acțiuni etc.) A pune față-n față (pentru a evidenția deosebirea dintre ele sau pentru a demonstra incompatibilitatea lor); a contrapune. /<lat. opponere, fr. opposer

A SE OPÚNE mă opún intranz. 1) A nu cădea de acord, ripostând; a fi împotrivă; a se împotrivi. 2) (despre unghiuri sau despre laturi) A fi așezat în fața altui unghi sau a altei laturi. /<lat. opponere, fr. opposer

OPÚNE vb. I. tr. 1. a pune în fața cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. 2. a pune față în față, a compara. II. refl. a se împotrivi. (< lat. opponere, după fr. opposer)

OPÚNE vb. 1. v. împotrivi. 2. a se înfrunta, (fig.) a se ciocni. (Se ~ interese antagonice.) 3. a se contrazice, (fig.) a se ciocni. (Tendințe care se ~.)

opúne (opún, opús), vb. – A (se) împotrivi. Lat. opponere (sec. XIX), adaptat la conj. lui pune. – Der. opozant, s. m., din fr. opposant; opoziți(un)e, s. f., din fr. opposition; opoziționist, adj., din fr. oppositionniste.

opúne vb. pune