ORALITÁTE s. f. 1. Calitate a stilului unei scrieri beletristice de a părea vorbit, dând expunerii un caracter spontan și viu atât în dialogurile care notează particularitățile vorbirii personajelor, cât și în narațiunea propriu-zisă; ansamblu de particularități ale limbii vorbite, ale graiului viu. 2. (Jur. în sintagma) Principiul oralității = principiu fundamental al dreptului procesual, potrivit căruia dezbaterea litigiului se face verbal. – Oral + suf. -itate. Cf. it. oralitá.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ORALITÁTE f. 1) Caracter oral. 2) Ansam-blu de proprietăți stilistice ale limbii vorbite, ale graiului viu. 3) jur. Principiu al dreptului procedural, potrivit căruia dezbaterile judiciare și pronunțarea sentinței se fac oral la ședința de judecată. ~ea procesului. /oral + suf. ~itate
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ORALITÁTE s.f. Calitatea unui stil sau a unei scrieri beletristice de a fi orale; ansamblu de particularități ale limbii vorbite. ♦ Însușirea, calitatea de a fi oral, vorbit. ♦ (Jur.) Principiul oralității = principiu în dreptul procesual potrivit căruia dezbaterea litigiului se face verbal. [< oral + -itate, cf. it. oralità].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ORALITÁTE s. f. 1. ansamblu de particularități specifice limbii vorbite. 2. calitate a stilului unei scrieri de a se baza pe oralitate (1). 3. (jur.) principiu în temeiul căruia dezbaterea unui litigiu se desfășoară oral. 4. (psihan.) stadiu inițial al dezvoltării libidinale, având ca zonă erogenă cavitatea bucală. (< it. oralità)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
oralitáte s. f., g.-d. art. oralității
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink