Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
ORBÍT, -Ă, orbiți, -te, adj. 1. Lipsit de vedere, cu vederea slăbită. 2. Fig. Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți, înnebunit, zăpăcit. ♦ Fermecat, fascinat, uluit. – V. orbi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să-și piardă rațiunea, clarviziunea, a-l face să nu mai judece obiectiv. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ORBÍ orbésc 1. intranz. A deveni orb; a pierde vederea. 2. tranz. 1) A face să devină orb; a face să piardă vederea. 2) (persoane) A supune acțiunii unei lumini puternice. 3) fig. A face să piardă clarviziunea sub acțiunea unor factori frapanți. /Din orb
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ORBÍ vb. (pop.) a chiorî, (înv.) a (se) întuneca. (Lumina puternică m-a ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A orbi ≠ a vedea
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
orbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. orbeáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
URBI ET ORBI (lat.) către oraș (către Roma) și către Univers – Benedicțiunea papală către credincioșii de pretutindeni. În sens larg, a vesti urbi et orbi, a declara un lucru în auzul tuturor.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink