Dex ordonare

ORDONÁRE, ordonări, s. f. Acțiunea de a ordona și rezultatul ei. ◊ Raport de ordonare = cuprindere a unei noțiuni în sfera unei alte noțiuni mai generale. – V. ordona.

ORDONÁRE s.f. Acțiunea de a ordona și rezultatul ei. ♦ (Log.) Raport de ordonare = cuprinderea unei noțiuni în sfera unei alte noțiuni mai generale. [< ordona].

ORDONÁRE s. f. acțiunea de a ordona. ♦ (log.) raport de ~ = cuprinderea unei noțiuni în sfera unei alte noțiuni mai generale. (< ordona)

ORDONÁRE s. 1. v. aranjare. 2. v. organizare.

Ordonare ≠ dezordonare

ordonáre s. f., g.-d. art. ordonării; pl. ordonări

ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a aranja, a rândui, a grupa anumite lucruri. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner.

A ORDONÁ ordón tranz. 1) (urmat, de obicei, de o propoziție completivă cu conjunctivul) A cere în mod autoritar și oficial printr-un ordin; a impune; a comanda; a dispune; a porunci. 2) A pune într-o anumită ordine; a aranja; a orândui; a clasa; a dispune; a așeza; a rândui. /<fr. ordonner

ORDONÁ vb. I. tr. 1. A porunci, a dispune, a comanda. 2. A orândui, a aranja, a rândui. [P.i. ordón și -nez. / < fr. ordonner].

ORDONÁ vb. tr. 1. a da un ordin, a porunci, a dispune, a comanda. 2. a orândui, a aranja, a rândui. ◊ (mat.) a introduce o relație de ordine pentru elementele unei mulțimi. (< fr. ordonner)

ORDONÁ vb. I. 1. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (înv. și pop.) a orândui, a rândui, (pop.) a soroci, (prin Ban. și Transilv.) a priti, (înv.) a învăța, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel ...) 2. v. porunci. II. 1. v. aranja. 2. v. organiza. 3. v. alinia.

ordoná vb., (poruncește) ind. prez. 1 sg. ordón, 3 sg. și pl. ordónă; (rânduiește) ind. prez. 1 sg. ordonéz, 3 sg. ordonéază; conj. prez. 3 sg. și pl. ordóne/ordonéze