OSMANLẤU, -IE, osmanlâi, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. – Din tc. osmanli.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
OSMANLÂU adj. v. turcesc.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
OSMANLÂU s., adj. v. turc.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
OSMANLÂ/U2 ~i m. înv. v. OSMAN II. [Var. osmanliu] /<turc. osmanli
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
OSMANLÂU1 ~ie (~i) m. înv. v. OSMAN I. [Var. osmanliu] /<turc. osmanli
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
osmanlíu (-ii), adj. – Otoman. Tc. osmanli. Sec. XIX.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
osmanlâu/osmanlíu s. m., adj. m., art. osmanlâul/osmanlíul, f. osmanlâie/osmanlíe, g.-d. art. osmanlâiei/osmanlíei; pl. m. și f. osmanlâi/ osmanlíi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink